traffic analysis

Annonces Immobilières
Abbeville
Somme
Zilek : Immobilier Abbeville

Transcriptie a unei convorbiri radio reale ...

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

... intre un vas din Armata Statelor Unite si autoritatile canadiene de coasta din
Newfoundland in octombrie 1995.

Americanii:
- Va rugam, schimbati directia voastra cu 15 grade la nord cu motivul de a
evita ciocnirea.

Canadienii:
- Recomandam ca DV sa schimbati directia VOASTRA cu 15 grade la sud ca sa evitam ciocnirea.

Americanii :
- Aici capitanul vasului Armatei SUA. Repet: schimbati directia.

Canadienii:
- Nu, repetam: voi trebuie sa schimbati directia.

Americanii:
- AICI SUNTEM PORTAVIONUL ABRHAM LINCOLN , AL DOILEA VAS IN DIMENSIUNI AL FLOTEI STATELOR UNITE ALE AMERICII IN OCEANUL ATLANTIC. NE INSOTESC TREI DISTRUGATOARE, TREI CRUCISATOARE SI NUMEROASE VASE DE SPRIJIN. CER CA DV. SA VA SCHIMBATI DIRECTIA CU 15 GRADE LA NORD, SAU VOM LUA MASURI PENTRU A GARANTA SECURITATEA ACESTUI VAS.

Canadienii:
- Noi suntem un far... Voi hotariti.

Reteta de mititei adevarata - Bucuresti 1920

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu,
antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut..
Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.
Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoare. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare..
Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform.
Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoare a mititeilor.
Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:
8 grame de piper proaspăt pisat mărunt
12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt
4 grame de enibahar pisat mărunt
2 grame de coriandru pisat mărunt
2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
1 gram de anis stelat pisat mărunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 linguriţă de zeamă de lămâie
1 lingură de untdelemn
1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute
La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite.
Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.
Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur.
Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit.
La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci. Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca. Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.
Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!
Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!
Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să vă ajute!

EI TRĂIESC PRINTRE NOI ...

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

1.Un tip a cumpărat un frigider nou pentru casa lui. Ca să scape de cel vechi, l-a pus în faţa casei cu un bilet pe el, pe care scrie: E gratis, îl vrei, ia-l acasă.
Patru zile a stat frigiderul acolo şi nimeni nici măcar nu s-a uitat la el. Şi-a dat seama că oamenii erau prea neîncrezători în această ofertă.
Aşa că a decis să schimbe biletul: Frigider de vânzare cu 100 ron.
A doua zi cineva l-a furat!
Ei trăiesc printre noi!!!!

2.
Într-o zi mergeam pe plajă cu nişte prieteni, când deodată cineva a ţipat :"Uite o pasăre moartă!"
...Un altul s-a uitat în sus spre cer şi a exclamat : "unde, unde?"
Ei trăiesc printre noi!!!

3.
Când se uita la o casă, fratele meu a întrebat agenta imobiliară în ce direcţie este nordul, explicându-i că nu vrea ca soarele să-l trezească în fiecare dimineaţă.
Ea a întrebat "Soarele răsare în nord?"
Când fratele meu i-a explicat că soarele răsare în est de ceva timp, ea a dat din cap şi a zis: "Oh, nu prea ţin pasul cu lucrurile astea"
Ei trăiesc printre noi!!!

4.
Luam prânzul într-o cafenea, când fără să vrem, am auzit-o pe angajată că
vorbea despre o arsură pe care a făcut-o la sfârşitul săptămânii, când mergea spre plajă cu maşina.
A condus cu ea decapotată, dar nu credea că se va arde pentru că era în mers.
Ei trăiesc printre noi!!!

5.
Sora mea are un fel de cuţit în maşină, care este special pentru a tăia centura de siguranţă, în caz că rămâne blocată din cauza unui accident. Ea îl ţine în portbagaj.
Ei trăiesc printre noi!!!

6.
Mă plimbam cu un prieten, cand am văzut o femeie cu un cercel în nas, de care
era ataşat un un lănţişor până la cercelul din ureche.
Prietenul meu a zis "Nu se va rupe lanţul, de fiecare dată când va întoarce capul?".
A trebuit să-i explic că nasul şi urechea unei persoane rămân la aceeaşi distanţă una de cealaltă, indiferent în ce direcţie va întoarce capul...
Ei trăiesc printre noi!!!

7.
Nu mi-am găsit bagajele în zona pentru bagaje din aeroport. Aşa că am mers la
biroul de bagaje pierdute şi i-am spus femeii de acolo, că bagajele mele nu au apărut.
Ea a zâmbit calm şi mi-a spus să nu îmi fac griji, deoarece ea este pregătită şi instruită profesional şi că sunt în mâini bune.
"Spuneţi-mi" m-a întrebat ea :"Avionul dumneavoastră a aterizat? "
(Eu lucrez cu astfel de oameni)
Ei trăiesc printre noi!!!

8.
Când munceam la o pizzerie, am observat un bărbat care a comandat o pizza
mică la pachet.
Părea să fie singur şi bucătarul l-a întrebat, dacă doreşte să taie pizza în 4 sau în 6
felii.
A stat şi s-a gândit un pic, înainte sî răspundă: "Lasă în 4 felii. Nu cred că îmi este destul de foame să mănânc 6 felii.
Da, ei trăiesc printre noi!!!

... ŞI EI SUNT NOI, DECI SĂ-I ÎNŢELEGEM ŞI SĂ-I IUBIM AŞA CUM SUNT!

În vara aceasta ce vrei să fii: sirenă sau balenă?

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

Acum câteva zile, într-un oraş din Franţa, pe un afiş cu o tânără spectaculoasă, la intrarea într-o sală de gimnastică, scria:
"În vara aceasta ce vrei să fii: sirenă sau balenă?"

Se spune că o femeie tânără, ale cărei caracteristici fizice nu contează, a răspuns la întrebarea de publicitate în aceşti termeni:

"Dragă domnilor:
Balenele sunt mereu înconjurate de prieteni (delfinii, leii de mare, oamenii curioşi). Acestea au o viaţă sexuală foarte activă, rămân gravide şi au balenuţe micuţe drăgălaşe, pe care le alăptează.
Se distrează de minune cu delfinii, umplându-şi burta cu creveţi. Se joacă şi înoată, cutereiră mările, cunoscând astfel locuri minunate ca Patagonia, marea Barens sau recifii de corali din Polinezia.
Balenele cântă foarte bine şi chiar înregistrează CD-uri. Sunt impresionante şi, practic, nu au nici un duşman care să le vâneze, în afară de om. Ele sunt iubite, apărate şi admirate de toată lumea.

Sirenele nu există. Şi dacă ar exista, ar sta la coadă la cabinetele de psihoterapie, deoarece acestea ar avea o problemă serioasă de personalitate: "femeie sau peşte?".
Nu au viaţă sexuală, pentru că-i omoară pe bărbaţii care se apropie de ele, şi pe lângă acest aspect, pe unde şi cum ar putea? Deci, din această cauză, nu au copii. Ele sunt frumoase, adevărat, dar singure şi triste. Oricum, cine ar vrea să se apropie de o tipă care miroase ca un peşte?
Pentru mine este clar, doresc să fiu o balenă.

PS: În vremurile astea, în care toată mass-media ne bagă în cap ideea că doar femeile slabe sunt frumoase, eu prefer să mă delectez cu o îngheţată împreună cu copii mei, cu o cină bună cu un bărbat care mă face să vibrez sau cu o cafea şi prăjiturele împreună cu prietenele mele.
Cu timpul câştigăm în greutate, pentru că acumulăm multe cunoştinţe şi informaţii şi când nu mai au loc în cap, sunt distribuite în restul corpului. Aşa că nu suntem grase, suntem teribil de culte.
De astăzi, când o să mă uit la fundul meu în oglindă, o să mă gândesc:"Dumnezeule, ce inteligentă sunt ... "

CRISTOS nu s-a inaltat, CRISTOS a COBORAT in Pamant...

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

# Publicat de Maya în Mai 29, 2009 la 2:21pm în O fereastră deschisă spre lume

Pentru a intelege aceasta afirmatie va rog sa cititi "Misterul de pe Golgota " de la O fereastra deschisa spre lume.

Da, prin moartea lui Isus Cristos , CRISTOS s-a revarsat in AURA Pamantului si in SUFLETELE oamenilor unde il gasim si acum. Cel ce s-a INALTAT a fost Isus. Oamenii se inalta dupa moarte, dupa ce isi parasesc corpurile fizic si eteric, se inalta la nivelul de vibratie la care au ajuns in evolutia lor.
Daca ati citit ce am scris la Misterul de pe Golgota, ati inteles ca Isus avea menirea sa pregateasca corpurile pt. coborarea lui CRISTOS pt. ca acesta sa poata veni printre oameni. Cristos era o Entitate spirituala f.f. inalta, cu o energie f.f. puternica, care a venit de pe Soare si trebuia sa intre intr-un corp uman pt. a putea umbla pe Pamant. Pentru un SPIRIT atat de inalt era f. dificil sa se restranga intr-un INVELIS uman. Isus a trebuit sa umble mult timp prin desert pt. ca acest Spirit inalt sa se obisnuiasca cat de cat cu corpul uman. CRISTOS nu s-a putut inghesui total in corpul lui Isus, asa ca Entitatea Cristica se intindea pe suprafete mult mai mari. Ea a coborat pe Pamant sa-i ajute pe oameni, care se inchinau la tot felul de zeitati exterioare, sa revina la puterea din ei.

Ce le spunea Isus Cristos multimilor adunate in jurul lui?
- Daca ati avea credinta cat un graunte de mustar.........
-Eu sant in Tatal si Tatal este in mine...Si voi sunteti asemeni mie.
Era necesar ca el sa se prezinte in fata oamenilor, sa dea exemple fizice,concrete ca: vindecari, hranirea multimilor, moartea, invierea, inaltarea, spunandu-le ca si ei sunt asemeni lui si pot face mult mai mult daca au credinta, adica INCREDERE in DIVINITATEA din ei. Si din imensa lui IUBIRE pentru oameni, CRISTOS a coborat in energia densa a Pamantului pt. a-i indruma pe oameni, a le da incredere in ei, pt a-i ajuta sa se ridice din nou, sa-si ridice vibratiile, revarsandu-se pin Misterul de pe Golgota in sufletele lor si in aura pamantului.

Misterul de pe GOLGOTA

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

Publicat de Maya în Aprilie 18, 2009 la 3:07am

A avut loc in epoca de cultura greco-latina, in care omenirea se adancise mult in materie si sufletul uman se limita la perceperea lumii exterioare. Intelegerea spirituala disparuse. Era nevoie de un impuls puternic pt. ca omenirea sa iasa din aceasta stare. Acest impuls a fost pregatit in lumea spirituala, dar era nevoie sa fie adus pe pamant printr-0 fiinta umana. Asa a fost pregatita venirea lui Isus pe pamant. Isus a venit pentru a pregati MISTERUL de pe GOLGOTA prin care sa ajute omenirea sa se ridice din nou spre spiritualitate.Isus nu mai fusese pe pamant,dar prin EUL lui ZARATHUSTRA care se afla in el si care era un mare initiat persan , traia launtric toata cunoasterea inteleptilor ce au trait pe pamant .EUL lui ZARATHUSTRA l-a ajutat sa se identifice cu evolutia omenirii. Rostul lui era sa pregateasca cele trei corpuri inferioare ale omului,sa fie purificate,pt. ca pe pamant sa poata cobori ENTITATEA CRISTICA. Era nevoie de aceasta ENERGIE, de aceasta FORTA de INTINERIRE pt. omenire.Coborarea IMPULSULUI CRISTIC in corpurile lui Isus s-a intamplat in timpul botezului in Iordan.A avut loc o coborare treptata pt. ca energia Cristica era f. puternica si ar fi ars corpurile. De la botez si pana la rastignire Isus devine ISUS CHRISTOS. Cand umbla prin diferite tinuturi, ENTITATEA CRISTICA se intindea pe suprafete mult mai mari decat locul unde se afla. Aceasta ENERGIE ii invaluia si pe ucenicii sai. CRISTOS vorbea prin ei toti si putini stiau cu adevarat care dintre ei era Isus. De aceea a fost nevoie de sarutul lui Iuda.Pt. ca energia Cristica sa patrunda in AURA pamantului era necesara jertfa lui Isus Christos pt. a se infaptui MISTERUL de pe Golgota.Sangele care a curs din ranile lui s-a eterizat si a fost preluat de fortele eterice ale pamantului. Inainte de moartea pe cruce peste pamant s-a intins un intuneric timp de o ora; a avut loc o eclipsa de Soare. In timpul eclipsei s-a produs unirea IMPULSULUI CRISTIC cosmic cu AURA pamantului si ENTITATEA CRISTICA care traise in trupul lui Isus s-a revarsat peste intreaga aura spiritual sufleteasca a pamantului in asa fel incat SUFLETELE oamenilor s-au cuibarit in ea, s-a revarsat peste viata de pe pamant pt. a ajuta evolutia omenirii. Dupa depunerea corpului lui Isus in mormant a avut loc un cutremur de forma ondulatorie care a provocat aparitia unei falii in care a cazut si trupul sau ,cristificand pamantul. Cristos vine din lumea spirituala,se revarsa in aura pamantului pt. a trai printre oameni :in sufletul lor.Tot ce s-a petrecut in omenire de atunci,s-a petrecut sub influenta lui Cristos pt. ca SUFLETELE traiau in IMPULSUL CRISTIC. OMENIREA trebuia sa ajunga sa-si cunoasca divinitatea interioara. Asa cum spune TOBIAS atunci au fost puse SEMINTELE si ele lucreaza in fiecare om. E alegerea lui cand sa renunte la cautarea exterioara. Chiar daca Misterul de pe Golgota s-a infaptuit la nivel subtil fara ca oamenii sa fie constienti de el , Isus a vorbit multimilor ,a vorbit despre natura lor divina,despre increderea pe care sa o aiba in puterea lor creatoare, iar prin INVIEREA sa a vrut sa arate ca omul nu moare cu adevarat,isi paraseste doar corpul fizic si continua viata in lumea spirituala, lume pe care un clarvazator o poate vedea,asa cum l-a vazut si Maria Magdalena pe Isus cand l-au cautat la mormant.


Răspunsul lui Sebastian în Aprilie 18, 2009

Importante si profunde informatii. Multumesc, stimata doamna. Voi da si eu mai departe aceste randuri. Fiecare in felul nostru ducem mai departe, pentru a ajuta cresterea si inflorirea acelor seminte.
Sebastian

Terapie de la Bebe

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

Răspunsul lui karina

GLUMITZELE DE LUNI DIMINEATZA:


Doi betivi:
- Ba, tu care boala crezi ca este mai grava, Parkinson sau Alzheimer?
- Io zic ca mai bine este sa ai Parkinson.
- De ce?
- Pai mai bine versi jumatate de pahar pana il duci la gura, decat sa uiti unde ai pus sticla.

Un baietel de trei ani isi examineaza testiculele in timp ce face baie si intreaba:
- Mami, astia sunt creierii mei?
- Nu inca, dragul meu!

O calugarita se duce la maica stareta:
- Maica stareta, am fost violata, ce sa fac?
- Bea un ceai de pelin fara zahar, ii raspunde aceasta.
- Si-mi voi recapata cinstea si puritatea?
- Nu, dar iti va disparea satisfactia de pe chip.

Un evreu se muta intr-un orasel de catolici. In fiecare vineri, in timp ce crestinii tineau post si mancau numai peste, evreul facea fripturi dupa fripturi, innebunindu-i cu mirosul. Disperati, catolicii se decid sa il converteasca si, dupa amenintari, rugaminti, promisiuni, reusesc sa il convinga. Il duc cu mare alai la Biserica , unde preotul il stropeste de 3 ori cu apa sfintita, intonand "nascut evreu, crescut evreu, acum crestin". Vinerea urmatoare, in timp ce toti catolicii tineau post si mancau numai peste, din casa evreului convertit se ridica miros imbietor de friptura. Innebuniti, toti locuitorii s-au prezentat la casa pacatosului, sa vada cum e posibil si l-au gasit in fata unui gratar mare, plin cu carne, pe care o stropea de zor cu apa, intonand: "nascuta vaca, crescuta vaca, acum peste".

MATRIMONIALE:

1- Un om insurat avea o aventura cu secretara. Intr-o zi au mers dupa-amiaza la ea acasa si au facut dragoste.

Extenuati au adormit si s-au trezit abia pe la 8 seara. Igrijorat, barbatul a inceput sa se imbrace repede si a rugat-o pe iubita lui sa ii ia pantofii, sa ii duca afara si sa ii tavaleasca prin iarba si noroi. Apoi s-a incaltat si s-a dus acasa.

"Pe unde ai umblat?" l-a intreabat sotia.

"Nu te pot minti, draga...am o aventura cu secretara. Am facut sex cu ea toata dupa-amiaza"

Sotia il masura cu privirea si observandu-i pantofii tipa:

" Minti nenorocitule! Ai fost sa joci golf!"

2- Un cuplu de varsta mijlocie avea 2 fetite superbe, dar sotul isi dorea un fiu. Au decis sa mai ncerce odata poate vor face un baiat. Sotia a ramas insarcinata, si a nascut un baiat. Fericit sotul s-a dus sa il vada, dar a fost oripilat observand ca era cel mai urat copil pe care il vazuse vreodata. I-a spus sotiei: "Nu se poate ca eu sa fiu tatal acestui copil! Eu sunt tatal a doua fetite superbe! Nu cumva m-ai inselat? Sotia a raspuns surazand: "Nu si de data asta!"

3- Un medic legist lucra tarziu in noapte. Examina cadavrul d-nului Schwartz, inainte de a fi incinerat, si a facut o descoperire uluitoare. D- nul Schwartz avea cea mai mare scula pe care o vazuse vreodata. " Imi pare rau ...comenta legistul, dar nu te pot incinera cu tot cu asa o scula impresionanta...Trebuie sa o pastrez pentru posteritate". Si, harst! i-o taie si o puse intr-o cutie si o lua acasa. "Sa iti arat ceva de necrezut!" ii spuse el sotiei deschizand cutia. "Dumnezeule! exclama aceasta A murit Schwartz !!!"

4- O femeie era in pat cu amantul cand sotul a intrat pe usa apartamentului. "Repede..-ii spuse ea amantului treci in coltul camerei."Si repede l-a uns cu ulei de corp si l-a pudrat cu talc. " nu te misca, pretindem ca esti o statuie". " Ce e asta?" intreba sotul mirat cand intra in dormitor. " Oh, e o statuie zise ea Familia Smith si-a luat una si mi-a placut mult astfel ca am luat si pentru noi". Sotul nu a mai zis nimic pana seara cand s-au culcat. Peste noapte insa, sotul s-a trezit , s-a dus in bucatarie, apoi s-a intors cu un sendwich si o bere. "Ia! - l-a imbiat pe cel care statea impietrit in coltul camerei mananca! Am stat asa doua zile la familia Smith si nimeni nu mi-a dat nici macar un pahar cu apa!"

5- Un om a intrat intr-un bar si a cerut o bere. "sigur domnule, un cent!" a zis barmanul. "Doar 1 cent??!?!?! A intrebat clientul. "Si cat costa o friptura mare si gustoasa si o sticla cu vin?" "Cinci centi! " spuse barmanul. "Cinci centi?!?!?!" "Unde e patronul acestui local?" intreba clientul. "Sus cu evasta-mea!" zise barmanul. "Ce naiba face sus cu nevasta-ta?" intreba clientul, iar barmanul raspunse: "Acelasi lucru pe care il fac eu cu afacerea lui , aici jos in bar!"

6- Jake tragea sa moara. Sotia lui sedea langa el. El deschise ochii si spuse cu vocea slaba..."Am ceva sa iti marturisesc". "Nu e nevoie" raspunse ea. "Ba nu, insist! Vreau sa mor impacat. Sa stii ca m-am culcat cu sora ta, cu prietena ta cea mai buna, cu prietena ei cea mai buna, si cu mama voastra" . "Stiu! - spuse sotia acum odihneste-te...si lasa otrava sa isi faca efectul"


Cum sa ceri o crestere salariala..?

Cerere angajat:

Draga S€fule,

Fi€care dintr€ angajatii compani€i noastr€, sunt€m f€rm d€votati atat dumn€avoastra cat si intr€prind€rii.
Vr€m profitabilitat€, r€ntabilitat€, dar sunt€m si noi oam€ni si av€m n€voi.
Bazandu-n€ p€ int€l€g€r€a dumn€avoastra, ast€ptam n€goci€r€a conditiilor d€ munca.
Cel€ bun€ !

Raspuns sef:

Dragi colegi,

Actuala NUanta economico-sociala NU vi se poate imputa doar voua.
Noi NUmai alaturi de voi putem aNUnta profituri si apoi sa aNUntam si managementul superior.
ANUntul ca solicitati contiNUU majorari salariale, NU ne suprinde.
Va astept NU NUmai maine ci oricand, la biroul meu spre a corecta NUantele sesizate.
Tineti minte !
ANUntul inseamna NUmai apropiere fata de nevoile voastre si NU altceva !

Cele bune,
Seful vostru,

IoNUt


Doi nebuni sunt eliberati temporar de la un ospiciu. Ajung ei la in hotel si unul incepe sa faca lumanarea. Celalalt spune:
-Mai omule, stai jos, ca il sun pe doctor!
Celalalt nimic.
Il suna pe doctor sa ii spuna:
-Domnu` doctor, colegu`sta lumanare!
-Pai si ce daca?
-Da, da` eu nu pot sa dorm cu lumina aprinsa!


Baietelul unui inginer ridica nasul din cartea pe care o citea si il intreaba:
- Tata, ce-i aia pompa?
Inginerul ia imediat o foaie de hartie si incepe sa-i explice:
- E un cilindru cu un piston inauntru, care are o valva prin care fluidul trece intr-un singur
sens etc... Si-i spune principiile presiunii, notiunea de vacuum si toate celelalte, pentru ca
intr-un final sa-l intrebe:
- Dar de unde ai aflat tu de pompa?
- Pai uite aici, in cartea de istorie, scrie ca Cezar a intrat cu mare pompa in Roma


O femeie intra in bucatarie, isi gaseste sotul la vanatoare de muste si il intreaba ce face.
- Vanez muste, raspunde el.
- A! ai omorat vreuna?
- Da, 3 masculi si 2 femele, spune el.
Intrigata, femeia il intreaba cum le deosebeste, la care el raspunde
- Pai 3 dintre ele erau pe-o sticla de bere si 2 pe telefon.


Cand s-a intors acasa ieri seara, sotia mi-a spus sa-i dau jos bluza....
Pe urma mi-a spus sa-i dau jos fusta...
Pe urma mi-a spus sa nu-i mai port hainele...


Steve era burlac. Traia acasa cu tatal lui si lucra in „bussiness"-ul familiei. Cand a aflat ca urma sa mosteneasca o avere de la tatal lui care era bolnav si urma sa moara curand, Steve s-a gandit ca are nevoie de o sotie cu care sa se bucure de avere.
Intr-o seara, la o intalnire de afaceri, a vazut o femeie frumoasa cum nu mai vazuse pana atunci. Se apropie de ea, se prezinta politicos si-i spune:
- Stiu ca arat ca un om obisnuit, dar in scurt timp tatal meu va muri si eu voi mosteni 20 de milioane de dolari.
Impresionata, femeia ii cere adresa si telefonul pe care Steve i le da cu mare placere si cu mare speranta.
Peste o saptamana, femeia visurilor lui Steve devine mama lui vitrega.
Concluzia: Femeile sunt mult mai bune cand e vorba de planuri financiare dacat barbatii!!!


Sotul si sotia pleaca in vacanta in Ierusalim, si avand un accident, sotia moare. Ghidul, fiind amabil ii explica sotului posibilitatile pentru inmormantarea sotiei:
- V-ar costa 5000 de dolari sa o trimiteti acasa pe un vapor sau o puteti inmormanta aici pentru 150 de dolari.
- Cred ca o sa aleg prima varianta, raspunde sotul.
- De ce, doar puteti sa-i faceti o ceremonie frumoasa aici si este mai ieftin!
- Asta este locul unde un om a murit, l-au ingropat si dupa trei zile a inviat! Nu vreau sa risc


Cine e de vina pentru monotonia din casatorie?!

IUBITA MEA :
In anul care a trecut, am avut 365 de tentative de a face dragoste cu tine, din care am reusit de 36 de ori, ceea ce inseamna, in medie, o data la zece zile.
Iata lista cu motivele pentru care nu am avut mai mult succes:
- 54 de ori pentru ca lenjeria era la spalat
- 17 ori pentru ca era o ora prea tarzie
- 49 de ori pentru ca erai prea obosita
- 20 de ori pentru ca era prea cald
- 15 ori pentru ca vroiai sa dormi
- 22 de ori pentru ca te durea capul
- 17 ori pentru ca-ti era teama ca trezim copilul
- 16 ori pentru ca, erai prea nervoasa
- 12 oripentru ca era ziua critica din luna
- 19 ori pentru ca trebuia sa tetrezesti devreme
- 9 ori pentru ca, sustineai ca n-ai chef
- 7 ori pentru ca, te-a ars soarele prea tare
- 6 ori pentru ca te uitai la emisiunea de noapte
- 5 ori pentru ca nu vroiai sa-ti ciufulesti noua coafura
- 3 ori pentru ca ne aud vecinii
- 9 ori pentru ca ne aude mama ta

Din cele 36 de reusite rezultatul nu a fost satisfacator :
- 6 ori pentru ca stateai pur si simplu intinsa
- 8 ori pentru ca imi aminteai ca sunt gauri in stratul de ozon
- 4 ori pentru ca mi-ai cerut sa ma grabesc, ca sa terminam odata - 7 ori pentru ca a trebuit sa te trezesc sa-ti spun ca am terminat
- o data pentru ca mi-era teama ca te-am ranit, din cauza ca te-am simtit miscandu-te..

IUBITULUI MEU :

Am senzatia ca incurci putin lucrurile. Iata motivele pentru care n-ai fost in stare de mai mult decat ti-a reusit :
- 36 ori pentru ca n-ai venit de loc acasa
- 5 ori pentru ca ai venit beat si te-ai dat la pisica
- 21 ori pentru ca nu ti s-a sculat
- 33 ori pentru ca te-ai terminat prea repede
- 19 ori pentru ca, s-a culcat inainte de a incepe
- 38 ori pentru ca ai lucrat pana tarziu
- 10 ori pentru ca aveai un carcel in talpa
- 29 ori pentru ca trebuia sa te trezesti devreme ca sa joci golf
- 2 ori pentru ca te-ai batut si ai primit un sut in testicule
- 4 ori pentru ca ti s-a intepenit fermoarul de la pantaloni
- 3 ori pentru ca, ai racit si iti curgea nasul
- 2 ori pentru ca, ti-a intrat o tepusa in deget
- 20 ori pentru ca ai uitat la ce te-ai gandit toata ziua
- 6 ori pentru ca te-ai terminat in pijama, in timp ce citeai carti porcoase
- 98 ori pentru ca n-ai avut timp deoarece trebuia sa te uiti la meci
Iar cand am fost impreuna si stateam intinsa nemiscata, era din cauza ca m-ai confundat cu cearsaful.
Si nu despre stratul de ozon vorbeam, ci te intrebam cum ti-ar place mai mult, pe la spate sau in genunchi...
Iar cand ai simtit ca m-am miscat, s-a intamplat din cauza ca ti-ai dat drumul la gaze, si eu incercam sa primesc aer.


Lucrand la o cladire, un muncitor constructor a cazut de la etajul 15 si a murit. A ajuns la portile Raiului, unde a fost intampinat de Sf. Petru, care i-a spus:
- Imi pare rau, fiule, dar trebuie sa mergi in iad.
Munictorul s-a supus - doar nu avea de ales - si a pornit inspre iad. Cand a ajuns acolo, diavolul i-a aruncat o privire si i-a spus:
- Ah, Un nou sclav! Te vom arde si te vom arunca in gropile mistuitoare.
Muncitorul i-as raspuns:
- Peretele acela ar avea nevoie de putina reparatie. L-as putea peteci mai intai si dupa aceea ma puteti arunca in groapa.
S-a pus el asadar pe treaba si a reparat peretele. Satana l-a intrebat intrigat:
- Si ce altceva mai poti face?
Muncitorul constructor s-a pus din nou pe treaba si a adus multe imbunatatiri. De fapt, cand a terminat ce avea de facut, iadul era un paradis. Era dotat cu aer conditionat, piscine, balcoane, tot ce-ti puteai dori. Dupa cateva zile, Satana a primit un telefon de la Dumnezeu:
- Cred ca s-a produs o incurcatura. Muncitorul acela trebuia sa vina in Rai.
- S-o crezi tu, i-a raspuns diavolul. Ne-a construit multe lucruri utile. Il pastram.
- Serios? Atunci ne vedem la tribunal. Te dam in judecata pentru sufletul acestui om si pentru despagubiri.
Satana a ras cu pofta si i-a spus:
- Ei nu mai spune! Si de unde o sa faci rost de un avocat?


Dupa multa vreme, Popescu isi scoate nevasta la restaurant. Cand isi lasa pardesiele, garderobiera zambeste:

– Buna seara, domnule Popescu!

Nevasta il interogheaza imediat:

– De unde te stie asta!? Tu ai mai fost aici fara mine!

– Nu, draga, a fost femeie de serviciu la noi la firma!

Se asaza. Vine chelnerul:

– Buna seara, domnule Popescu, la aperitiv ca de obicei?

Sotia se face vanata:

– Aha! Te cunoaste si stie si ce-ti place!

– Da, sigur, a lucrat la noi la bufet, dar s-au facut restructurari.

Scena se repeta cu tot personalul din restaurant, inclusiv portarul care le cheama un taxi. In masina femeia explodeaza:

– Tu ma crezi proasta, adica eu nu-mi dau seama ca..., vorbind intr-un torent tot drumul, pana ce soferul se intoarce razand:

– Don’ Popescu, pe cinstea mea, din cate curve am dus cu dv., asta-i cea mai a dracului!

Fă-ţi timp de Rudyard Kipling

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!

Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi cu mila să te alini oricând!

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adâncimi în vis,
Fă-ţi timp pentru prieteni cu sufletul deschis!

Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
Fă-ţi timp s-asculţi ce spune-o floare, un cocor!

Fă-ţi timp pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp frumoase amintiri, de unul, să invoci!

Fă-ţi timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini!

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp măcar o clipă, să vezi pe unde treci!

Fă-ţi timp să fii aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fi şi-al casei şi-n slujba lui Hristos!

Fă-ţi timp să guşti frumosul din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!

Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ţi timp, căci toate acestea au inimă, au grai!

Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul preţ!

Fă-ţi timp ACUM!

Să ştii: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi!

Fă-ţi timp! O, nu uita, Fă-ţi timp!

Ecoul Vieţii


__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________








LISTA ANTIDEPRESIE

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

1. Plimbati-va cu masina. Parcati la marginea drumului, puneti-va ochelarii de soare si scoateti pe geam uscatorul de par. Îndreptati-l catre masinile care vin din fata. Acum numarati cîti soferi franeaza brusc în fata voastra!

2. Reîncarcati automatul de cafea din biroul vostru cu cafea decofeinizata timp de trei saptamani. Cînd toata lumea va fi depasit dependenta de cafea, schimbati-le cafeaua cu ESPRESSO.

3. Daca scoateti bani la ghiseul bancii la rubrica « scopul folosirii
banilor » scrieti « pentru marijuana ».

4. Cînd sînteti pe un coridor, sariti în loc sa mergeti. Apoi încercati
sa numarati cîte persoane se uita la voi crucis!

5. Daca sînteti la restaurant si vreti sa comandati ceva, cereti « apa
Plata dietetica ».

6. Sunati-va prietenii cu cinci zile înainte sa mergeti la o petrecere si
spuneti-le ca nu veti putea fi prezent din cauza unei dureri de cap.

7. Cînd scoateti bani de la ATM, apucati-va de strigat din toti rarunchii
« Am castigat! Am castigat! »

8. Daca va aflati într-o gradina zoologica, luati-o brusc la fuga catre
parcare strigand îngrozit « Salvati-va! Au scapat toate animalele! »

9. Daca aveti copii, la masa de seara spuneti-le ca din cauza recesiunii va trebui sa renuntati la ei!

10. La farmacie, cumparati o cutie de prezervative si dupa aia întrebati farmacistul unde este cabina de proba!

Nici prostia nu mai e ce-a fost o data ...

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

Zilele trecute, “şeful” meu îmi cerea să scriu ceva “de inimă albastră”. Sincer să fiu, nu ştiu exact de unde vine sintagma asta şi cu ce se mănâcă. Am impresia, că a scrie despre aşa ceva, înseamnă să scrii, oarecum, deosebit, despre….ceva.
De o bună bucată de vreme privesc, cu atenţie, în jurul meu, privesc la oameni, la lume, la crize, la jafuri, la criminali lăsaţi în libertate, la animale şi copii maltrataţi, la manipularea grosolană a politicienilor şi a guvernelor lumii, la detractorii şi hoţii neamului, la ziariştii şi la şefii lor compromişi… şi, la multe altele…
Îmi ceri un lucru greu, şefule! Îmi ceri să mă reîntorc în mine însumi, unde lumina pâlpâie tot mai rar, şi culmea, să mai şi gândesc!
E atât de uşor să fii snob şi “cool” în ziua de azi…Fiecare dintre noi suntem câte un ciob din oglinda unei societăţi care s-a spart şi ne-a fragmentat în milioane de nimicuri. Suntem constrânşi să facem abstracţie de eul nostru, să trăim în derizoriu şi să jertfim adevărul pe altarul luptei pentru supravieţuire. Nici măcar nu ţi se dă dreptul să alegi, eşti nefericit până la capăt, pentru că ai neruşinarea să gândeşti, iar gândurile tale să ardă în cuvinte dezastrul cotidian, care ne devorează valorile. Nu mai cred că în condeiul cuiva mai poate sta puterea şi forţa care să ne smulgă din lumea fantastică, dar paradoxal atât de reală şi actuală, a universului kafkian. Să mai cred că ziariştii, corifeii presei româneşti, mai pot înteţi setea de adevăr- necondiţionat, doar din respect pentru ceea ce vrea să sugereze acest cuvânt?!
Nu vreau să fac pe deşteptul (pentru că nu sunt) şi să trec pe partea cealaltă a terenului, spunând (ca mulţi dintre colegii tăi, “şefule”) că proştii sunt întotdeauna ceilalţi. Mă întreb doar pentru ce le sticlesc ochii unora, atunci când citesc un preambul care anunţă un scandal, un fapt monden, fără nici o semnificaţie pentru comunitate, o poză care pune într-o situaţie jenantă pe un semen şi, trec repede, cu indiferenţă şi plictiseală - vizibile de la o poştă - peste un titlu, un material care îndeamnă la meditaţie, la dragoste, la iubire, la vindecarea acestei lumi?
Mă întreb de ce trebuie să râzi (ca prostul satului) când câte unul de la tembelizor îşi bate joc de tine ca să-şi facă audienţă ? Doar ca să dai impresia de om deştept şi cu simţul umorului? Eu i-aş sparge faţa câte unuia dintr-ăsta şi aş râde eu de el: « ha, ha… lasă că nici tu n-ai murit din asta » – doar aşa, să văd cum se simte.
E ceva în aerul ţării, nu ca în Danemarca, dar nici departe! Ce să-i faci; unii cu nenorocul, alţii cu prostia! Te pocneşte câte o “chestie”din asta şi cineva se şi repede să refacă echilibrul: unde e unul prea cătrănit, imediat apare si un cretin vesel.
De obicei, o întâmplare aparent minoră declanşează meditaţia amară la marginea prostiei omeneşti. Unii cred cu tărie în sindromul prostului care te trece strada, că vrei – că nu vrei, care zic ei, îţi vrea binele, că ştie el – prostu` dracu`- care bine e pentru toată lumea. (Vezi intrarea în UE)
Din păcate, nici prostia nu mai e ce-a fost odată – s-a modernizat odată cu timpurile, e sofisticată, exigentă, eficientă. Înainte vreme era doar lipsă de imaginaţie. Azi e uniformizare devastatoare, un soi de imperiu al statisticii. Credinţele, idealurile, filozofiile cad una după alta, dăinuie doar superstiţia îmbrăcată în straiele statisticii. Pentru prost, superstiţia e ca sângele pentru viaţa animală, ca seva pentru viaţa vegetală – semnul că totul are un înţeles adânc, pe care sănătos este să nu-l cauţi, să verifici doar dacă mai e acolo unde îl ştiai, cum îl ştiai, ca să poţi răsufla uşurat: Ştiam eu ce ştiam!
Pentru prost, ca şi pentru înţelept, întotdeauna e ceva dincolo de ştiut. Atâta doar că prostului nu-i trebuie ceva-ul tău.

Iată-ne, aşadar, aliniaţi în faţa tarabelor cu tabloide, în faţa televizoarelor de pe care temele “grele” vor dispărea progresiv sau vor fi igienizate simplist. Iată-ne protejaţi de viruşii ideilor “greşite”. Absolut nepregătiţi, pentru că nu ni se propun vaccinuri, ci zale de care viruşii nu se vor sfii să-şi bată joc.
Iată-ne cuminţiţi, nu de pacea interioară, de condiţia noastră, ci de frica de a nu o înrăutăţi. Frica paralizantă, care nu ne va scuti de explozii, dar ne va condamna la decrepitudine. Suntem aproape convinşi de faptul că dacă nu am găsit, încă, ieşirea din labirint aceasta demonstrează că ea nu există. Renunţăm la fierbinţeala tatonărilor filozofice (pentru că s-a “dovedit” iluzorie) şi adoptăm în locul ei goliciunea clasificărilor pedante, a culturii eliberate de emoţiile căutării.
Iată-ne tot mai rezonabili. Tot mai morţi. Livizi, sceptici, neputincioşi, jalnici, acoperindu-ne dezagregarea şi devitalizarea cu giulgiul respectabilităţilor civilizaţiei. Terorizaţi de frica tumultului neliniştilor, pe care am preferat să-l acoperim cu un capac, pentru a nu-l mai înfrunta.
Nu ştiu dacă civilizaţia nu se va înăbuşi în propria memorie, care îi materializează bătrâneţea. Nu ştiu dacă cea mai mare condamnare nu este tocmai frica inevitabilă de a repeta greşelile unui trecut care ne lasă tot mai puţin spaţiu…pentru bucurii gratuite, speranţe, încercări, erori regretabile.
Nu ştiu dacă aceste rânduri sunt de “inimă albastră”!!

de Ion Pascal Vlad

Cersitul, o afacere acolo, ca oricare alta

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

Am un prieten cerşetor ( aşa îl consider eu, prieten). Mi-a mărturisit că are peste 22 de ani. In realitate pare un puştan de 12-13 ani, nu mai înalt de un metru jumătate, cu un picor mai scurt decât celălalt. De fapt, el nu cerşeşte, aşa cum fac unele obrăznicături, nu ţi se bagă în suflet şi nu te înjură dacă nu-i dai ceva. Prietenul meu vinde ziare pe străzi şi prin localurile unde este lăsat să intre. Dacă nu vrei să cumperi ziarul, îţi spune abia şoptit: “dă nene şi mie un leu să iau ceva pentru cei de acasă”. Zilele trecute nu am avut blestematul ăla de leu, pe care i-l dădeam întotdeauna cu bucurie. A plecat trist, iar eu m-am simţit ca un rahat, ca ultimul om, ca un nemernic.
Faptul acesta mi-a dat de gândit. Mă întreb. cu ce sunt eu mai deosebit decât prietenul meu?! Încerc să privesc lucrurile cu detaşare, şi îmi dau seama că cerşetorii sunt nişte fiinţe omeneşti obişnuite. Nu prea înţeleg atitudinea pe care societatea o are faţă de ei.
Se pare că oamenii percep o diferenţă esenţială între cerşetori şi cei care muncesc. Îi consideră o specie aparte, în afara societăţii, precum infractorii. Cerşetorii nu muncesc, sunt paraziţi şi nu produc nimic. Sunt o excrescenţă socială tolerată. Fiindcă trăim într-o civilizaţie, într-o civilizaţie testabilă.
Dacă privesc lucrurile cu şi mai multă atenţie, observ că, între viaţa unui cerşetor şi aceea a unui om “respectabil”, nu este nici o diferenţă esenţială. Se spune că cerşetorii nu muncesc, dar, până la urmă ce este munca? Minerul îşi riscă viaţa cu fiecare secundă când este în subteran, se îmbolnăveşte de toate bolile posibile, pentru salariul acela de mizerie pe care îl cerşeşte de la companie, contabilul adună şi scade la cifre până orbeşte. Cerşetorul stă în picioare, pe la uşi, pe străzi, pe orice vreme şi se îmbolnăveşte de varice, bronşită cronică şi atâtea alte boli. Este o ocupaţie ca oricare alta, destul de nefolositoare, desigur – dar sunt multe ocupaţii respectabile nefolositoare. Din punct de vedere social, cerşetorul este comparabil cu multe, multe alte persoane. Este comparabil cu bişniţarul, politicianul, proprietarul de ziare, pe scurt este un parazit, dar unul care nu face rău nimănui. Rareori obţine de la comunitate ceva mai mult decât o viaţă searbădă, goală şi plăteşte pentru ea cu destulă suferinţă. Nu cred că există ceva care să îl situeze pe cerşetor într-o altă clasă faţă de ceilalţi oameni, care să dea oamenilor dreptul să îl dispreţuiască. Cerşetorii sunt dispreţuiţi peste tot în lume, probabil pentru faptul că nu reuşesc să-şi câştige în mod decent existenţa.
Prin analogie aş putea spune că toţi “respectabilii” suntem de fapt nişte cerşetori. Cerşim de la Sistem - leafă, recunoaştere, privilegii şi uităm, sau ne facem că uităm, că nici un sistem sau societate nu va da individului după competenţă şi merit. Insă “respectabilii”au un avantaj fată de cerşetori. Ei ştiu să fure Sistemul, societatea. Un cerşetor care se respectă nu va fura niciodată.
In practică, nu-i pasă nimănui dacă munca este folositoare sau nefolositoare, productivă sau nu, singurul lucru care se cere este să fie profitabilă. In orice conversaţie despre energie, eficienţă, servicii sociale şi altele, ceea ce se spune mereu este “să obţii bani, să îi obţii legal(?) şi cât mai mulţi”. Dintotdeauna banii au constituit un test pentru virtute.
Aici cerşetorii sunt învinşi. De aceea sunt dispreţuiţi. Dacă cineva ar reuşi să câştige, să zicem, o sută de euro pe zi din cerşit, atunci cerşitul ar deveni o ocupaţie onorabilă.
Privit în mod realist, un cerşetor este un afacerist care îşi câştigă existenţa - ca şi alţi afacerişti - cum îi vine mai uşor. Nu şi-a vândut, ca mulţi alţii, onoarea, el a comis numai greşeala de a-şi fi ales o ocupaţie prin care nu se poate îmbogăţi. Ca de altfel cei mai mulţi dintre “respectabili”.
În rest, “Să… cerşiţi bine!”

de ion pascal vlad

Sunt ortodox? Si daca da, de ce?

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

De la bun început mi se pare onest să răspund tranşant la o întrebare: sunt ortodox? Desigur, formal, răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Însă, şi asta mi se pare un paradox, o sursă veşnică de mirare, nu mă simt niciodată mai ortodox decât într-o catedrală catolică, într-o moschee musulmană sau într-o sinagogă evreiască. Cu cât distanţa faţă de spaţiul ortodox e mai mare, cu atât mai mult am senzaţia certă că sunt ortodox, că sunt altceva, că vin dintr-o zonă în care nu dogma mă face diferit, ci raportarea la tot felul de realităţi.
Cotidianul meu e diferit; ca să explic asta ar trebui să raţionalizez, or tocmai asta nu pot face pentru a explica un fel de a fi. Ar trebui să citez, să fac referinţe culturale, să anexez ipotezelor mele o bibliografie impresionantă şi legitimantă, dar nu cred că asta m-ar ajuta în vreun fel. Şi pentru că de la bun început am decis să concept articolul acesta ca pe o punere în scenă (egoistă) a propriilor mele curiozităţi şi uimiri, voi mai vorbi despre una. Am certitudinea că sunt ortodox, dar nu ştiu nici astăzi ce anume a generat această certitudine sau când anume s-a petrecut asta. În niciun caz nu am fost influenţat de vreun proces îndelungat de catehizare, în niciun caz vecinătatea faţă de ortodoxie în general nu m-a condus către această certitudine. Formaţia mea de filolog m-a obligat întotdeauna să descompun textele, să le analizez pe diferite paliere şi să mă retrag violent din faţa oricărei patetizări păşuniste; detest şi astăzi la fel ca întotdeauna preotul care crede că Biblia este singurul text ce trebuie studiat, sunt la fel de circumspect şi astăzi faţă de orice faţă bisericească ce declară infatuată că doar creştinii (sau şi mai grav, doar ortodocşii) se vor mântui. Îmi este şi astăzi groază de momentul în care va trebui să trec prin experienţa de care vorbeşte la un moment dat Andrei Pleşu: aceea de a însoţi un străin într-o vizită printr-o mănăstire ortodoxă, de unde stareţul să ne vorbească amândurora despre ce frumoşi, inteligenţi şi puri suntem noi, ortodocşii (cumplită formulare noi, ortodocşii) în comparaţie cu ceilalţi.
Exaltările mistice şi ritualurile în care unii au pretenţia că sunt mai aproape de Dumnezeu decât alţii îmi stârnesc şi astăzi o suspiciune nedisimulată. Cu toate acestea, ader fără rezerve la modul ortodox de a trăi o sărbătoare, la refuzul încăpăţânat şi admirabil al ortodoxiei de a se arunca în modernitate fără dubii, la capacitatea ortodoxiei de a oferi un sens lucrurilor, dar mai presus de toate mă uimeşte la ortodoxie o noţiune pe care trebuie să recunosc că nu o înţeleg raţional: smerenia. A nu vorbi despre calităţile tale, a nu te plasa veşnic în centrul atenţiei, a fi capabili să asculţi şi să ajuţi fără să vorbeşti despre asta; toate acestea mi se par a fi un pilon de rezistenţă al ortodoxiei. E adevărat, de multe ori reprezentanţii ortodoxiei româneşti (şi nu numai) au de rezolvat o problemă care mi se pare a fi crucială: acordul între discursul pe care îl abordează şi ideile pe care le exprimă. Discursul este ,însă, mai degrabă o chestiune care ţine de calitatea umană a oratorului şi, cel mai adesea, de capacitatea receptorului de mesaj de a asuma o idee sau alta.
Liturghia ortodoxă, prohodul cântat în Vinerea Mare şi emulaţia creată într-o biserică din care se aude plenar Hristos a înviat sunt momente pe care le recomand oricărui prieten venit din Occident ştiind că este de-a dreptul imposibil ca ele să nu fie o veritabilă carte de vizită a ortodoxiei; încerc însă un sentiment de jenă în momentul în care, la sfârşitul vreunei slujbe, diferiţi oameni importanţi ai locului primesc mulţumiri pentru ajutorul acordat Bisericii sau, şi mai grav, când reprezentanţi ai vreunei administraţii locale sau centrale, vorbesc la sfârşitul vreunei slujbe ortodoxe.
N-o să pot explica niciodată prietenului occidental, şi asta pentru că nici mie însumi nu îmi pot explica, de ce se amestecă atât de grosier lucrurile. Jena mea începe în momentul în care ascult fraze de genul: Mulţumim domnului preşedinte, domnului prefect, domnului primar etc. De parcă aş coborî brusc din Biserică în sala de şedinţe a unui partid, de parcă eufonia unui moment altfel superb ar coborî dintr-o dată în cacofonia deranjantă a momentului. În momentul acela nu mai înţeleg nimic nici măcar din noţiunea de smerenie. De ce dintr-o dată, oameni care ar trebui să asculte ca şi mine, de undeva din mulţime, păşesc în faţa noastră şi articulează gângav fraze standard, fără mesaj?! O ruptură mai violentă între discursuri nici că se putea găsi. Trăiesc aceeaşi senzaţie de inadecvare şi când urmăresc preoţi ortodocşi sfinţind stadioane de fotbal sau girând prin prezenţa lor personaje care fac un titlu public de glorie din numărul de biserici pe care le-au finanţat. Bisericile construite devin în felul acesta statistică, rubrică într-un CV…
Mai presus de toate, însă, mă preocupă modul în care se raportează generaţia mea la toate aceste realităţi. Nici aici nu pot avea certitudini şi asta pentru că, nu ştiu de ce, mi se pare că certitudinea e o noţiune ce aparţine mai degrabă vesticului decât balcanicului. Îmi aduc aminte de un pasaj uluitor al unei povestiri sadoveniene („Orb sărac”). Era acolo un personaj, un răufăcător de duzină despre care se spune că înainte de orice furt se ruga sincer lui Dumnezeu şi (zice autorul) Dumnezeu îl ajuta întotdeauna pentru că era sincer în rugăciunile lui. Nu degeaba am invocat acest episod, pentru că acelaşi tip de atitudine l-am întâlnit pe parcursul scurtei mele cariere didactice la tinerii români; e aici un soi de mixtură balcanică între tentaţia lumescului şi nevoia de a-l invoca pe Dumnezeu chiar şi atunci când te plasezi clar în afara perceptelor creştine. Acest tip de atitudine îndrăznesc să cred că este posibilă doar în această parte de Europă, şi cred asta mai ales pentru că niciodată n-o s-o pot explica unui vestic. E-un nu ştiu cum şi-un nu ştiu ce, vorba poetului.
Cât despre atât de hulita generaţie tânără de astăzi, acuzată de superficialitate, lipsă de cultură şi gust pentru kitsch, tot ceea ce pot observa este că ea are o calitate indispensabilă oricărei culturi mari, calitate care însă a lipsit o bună bucată de vreme din peisajul românesc: lipsa de complexe. România este în momentul acesta un imens creuzet în care se amestecă energii dintre cele mai diverse: superficialitatea şi profunzimea, dezgustul profund şi speranţa naivă, lipsa de încredere în viitor şi credinţa într-un destin mesianic, toate acestea coexistă într-o generaţie care (preluând o terminologie a lui Nichifor Crainic) nu mai are puncte cardinale.
În acest context întrebarea care se pune este: vom ajunge să intrăm peste câţiva zeci de ani în biserici ca şi într-un muzeu? Mi se pare foarte importantă întrebarea, mai ales pentru că, inevitabil, în destinul individual al fiecăruia dintre noi intervine la un moment dat nevoia de a ne refugia în spaţii sigure, legitimate de rezistenţa în timp, spaţii care să ofere confort interior, spaţii în care să găsim răgazul necesar pentru a ordona tot ceea ce am acumulat haotic, spaţii care (e vital) să nu fie afectate de trecerea prin timp, pe care să le percepem ca aparţinând unei dimensiuni atemporale. Cred că lumea balcanică, dincolo de atâtea defecte care i se atribuie (pe drept sau pe nedrept) are această înţelepciune de a conserva astfel de spaţii şi de a le folosi atunci când este nevoie de ele.
Adolescenţii români de astăzi se revoltă frecvent, devin vulgari în discurs şi nu numai, dispreţuiesc tot ceea ce vine dintr-o lume care a aparţinut parinţilor şi bunicilor, dar reacţionează matur atunci când întâlnesc modele. Modelul despre care vorbesc nu este unul abstract, coborât din istorie; într-o lume în care morţii devin cifre într-o statistică (vă rog să observaţi câte dintre buletinele de ştiri încep astfel: 20 de morţi în oraşul X) pe tineri nu îi mai impresionează nici Ştefan cel Mare, nici Mihai Eminescu, ci oamenii vii, de lângă ei. Ei, tinerii, au o percepţie distorsionată despre timp: ceea ce s-a petrecut acum câteva sute de ani nu mai are importanţă, acolo e o altă lume, de care nu se simt în niciun fel legaţi. Încercaţi, însă, să vedeţi ce se petrece într-o comunitate restrânsă, atunci când indivizi anonimi (preoţi, profesori, învăţători etc.) oferă propriul lor model de viaţă. Atunci nu mai e nevoie de discursuri, nu mai e nevoie de recursul la trecut; totul se schimbă de la sine, adolescentul trece printr-un proces de reconsiderare a propriilor lui valori. Eu însumi am trăit o asemenea experienţă pe care îmi permit să o consider emblematică: încercam inutil să conving un tânăr de 18 ani că trebuie să fie mai tolerant cu cei care nu îi împărtăşesc opiniile. Multă vreme nu am reuşit. Într-o seară, însă, i-am pus pe masă două ţigări (era fumător!), una întreagă, cealaltă ruptă pe jumătate. I-am spus că dacă întreaga lui viaţă va avea în faţă doar ţigări rupte pe jumătate, nu are de unde să ştie că în lumea asta există şi ţigări întregi; numai cel care compară poate ajunge la o concluzie; iar pentru a putea compara este absolut necesar să accepţi că există şi alte idei în afara celor în care crezi tu însuţi. Experimentul nu făcea altceva decât să actualizeze într-o formă vulgară mitul peşterii al lui Platon. Şi a înţeles… în mai puţin de un minut a înţeles ceea ce încercasem să spun un semestru întreg, aproape oră de oră, prin diferite metode didactice. Diferenţa era că acum nu mai utilizam noţiuni abstracte, discursuri atent elaborate. Există la Slavici un personaj care procedează la fel. Popa Tanda, ajuns în urma unui conflict cu protopopul preot într-un sat de oameni leneşi, reuşeşte să îi schimbe nu predicând în biserici, nu recomandându-le cărţi, nu discutând cu fiecare în parte; reuşeşte doar în momentul în care el se oferă model pe sine însuşi. Raskolnikov, personajul din Crimă şi pedeapsă al lui Dostoievski îşi găseşte liniştea doar după ce se confruntă cu sine însuşi, cu propria sa conştiinţă. Cred, deci, că nu există nicidecum o falie profundă între tineri şi morala creştină ; avem de a face doar cu un viciu de comunicare, cu un vid de modele anonime. Vidul acesta nu poate fi acoperit de abstracţiuni, de aserţiuni seci sau de recursul la morală. Ceea ce mi se pare esenţial a fi afirmat în urma atâtor teorii aglomerate pe parcursul acestor rânduri, este că România e actualmente o ţară echilibrată. Ne evacuăm uşor – uşor ligamentele care ne legau de comunism (nu printr-un efort remarcabil de voinţă, ci printr-un simplu act biologic: succesiunea generaţiilor), ne instalăm în modernitate fără frustrări şi mai presus de toate avem o generaţie tânără care şi-a dezvoltat preventiv o alergie la orice tip de ideologie. A nu se înţelege prin asta că visez idilic, utopic şi paşoptist la un destin mesianic al unei ţări cu multe răni încă necicatrizate. Nu, în nici un caz. Simt, însă, uneori nevoia de a mai acoperi corul permanent de lamentouri ce se ridică la adresa viitorului.
Camil Petrescu declara la un moment dat că vârsta de început a unui creator trebuie să fie dedicată poeziei, apoi trebuie experimentată dramaturgia şi în cele din urmă, la vârsta maturităţii, creatorul se poate dedica romanului. Paradigma aceasta mi se pare aplicabilă, prin extrapolare, şi relaţiei dintre tineri şi credinţă. Actul acesta de a crede presupune atâta profunzime şi aşezare încât nu cred că ar trebui să îl aşteptăm mai devreme de o anumită vârstă. Cred că orice act de acumulare intelectuală poate deveni incompatibil iniţial cu actul credinţei; în timp, însă, când interioritatea fiecăruia se va fi tapetat cu o brumă de cultură, lucrurile se pot schimba radical.
Şi încă ceva: ne-am obişnuit să spunem că tinerii noştri (ce formulare romantică!) sunt captivii unei societăţi de consum, în care televizorul, internetul şi calculatorul acaparează. Aş avea de făcut aici o corecţie: întreaga societate românească este captivă; încercaţi să vedeţi câţi dintre adulţii din jurul dumneavoastră îşi mai găsesc timp pentru a mai citi; încercaţi să vedeţi câţi dintre dascălii români mai citesc şi mai fac eforturi de a se păstra conectaţi la spiritul veacului (formularea îi aparţine lui Eugen Lovinescu). Apoi, în această lume pe care pripit o numim desacralizată, demitizată, amorală se poate citi Biblia pe Internet, tot în această lume Cotidianul, în campania sa de a oferi alături de ziar şi o carte, a vândut peste un milion de cărţi.
Ceea ce vreau să spun, ceea ce am dorit să afirm de fapt pe tot parcursul acestui articol este că între alb şi negru există milioane de nuanţe de gri. Totul e să le sesizăm.

de Ovidiu Ivancu

ARTICOL PUBLICAT ÎN VOLUMUL COLECTIV "PARADOXUL CREŞTIN ŞI CARTEA TINEREŢII".

Rugul din Temnita

__________________________________________

Cărţi de suflet










Tămăduitorul (film YT)      Inocenţă (film YT)
___________________________________________

Uneori, am impresia că nu ştiu multe despre mine însumi! Voi ştiţi chiar totul despre voi? Voi ştiţi, întotdeauna, cum veţi reacţiona într-o situaţie limită? Vă puteţi controla, în permanenţă, pornirile, devălmăşia gândurilor, frustrările?
A treia vizită la fizioterapeutul care mi-a vindecat umărul stâng, a declanşat în interiorul meu o furtună (pe care nu o bănuiam) şi care, nu ştiu când (şi cum) se va termina.


O bijuterie a proastei dispoziţii

Prea preocupat de propria suferinţă, ca un egoist, nu am dat atenţie celor care umpleau sala de aşteptare. Oameni schilodiţi de viaţă, de soartă, de societate, care îşi puneau nădejdea în mâinile acestui fizioterapeut naturist.
Asupra feţelor pe care le priveam se vedeau urmele dezastrelor, terorile unor blesteme de care habar nu aveau, ironiile timpului. Feţe care afişau o disperare tăinuită. Feţe distruse şi şterse, lumini care dispar. Feţe care purtau grijile secrete dincolo de peisajul alb străjuit de termopane. Trenul acestor oameni a înţepenit în ultima gară, în anticamera morţii, un tren al disperării polenizate cu moarte, fără vise, fără iluminări. Un coşmar al realităţii!
Privindu-i pe aceşti oameni, mi se pare că nimeni nu ar mai avea dreptul să fie fericit, să zâmbească din senin. Nu pot să-i suport pe cei care cred că totul e în ordine, ca şi cum viaţa ar fi o vacanţă, un vis, în timp ce pentru toţi cei care au fost blestemaţi să fie sensibili, trădaţi în fiecare zi de nedreptăţile lumii, viaţa este asemănătoare cu o boală incurabilă, un coşmar, un iad, un spectacol de bâlci.
Nu cunoşteam pe nici unul dintre cei aflaţi în sala de aşteptare. Faptul că nu vorbeam cu cineva îmi dădea impresia că mă transform treptat într-o bijuterie a proastei dispoziţii. Mă întrebam dacă nu cumva o doză de faimă m-ar fi făcut să văd lucrurile în alte culori. Numai că am văzut prea mulţi cretini tremurând de o încântare neruşinată, în momentul în care sunt recunoscuţi. Am văzut mulţi idioţi cvasi-celebri, ai căror ochi priveau, iscoditor, mulţimea de oameni, întrebându-se când vor fi recunoscuţi de cineva. Am văzut mulţi care trăiesc doar pentru deşertăciunea faimei şi nu vreau să mă aflu în această categorie…Numiţi-o mândrie, timiditate, încăpăţânare. Nu-mi pasă!


Jocul lui Frankenstein

Nu pot suporta deformarea acestora. Cu atât mai mult când moartea se dilată prin spitale, în singurătatea rezervelor, cu atât mai mult când cei năpădiţi de boli teribile suferă cu mult curaj şi nedisimulată groază în locuri speciale, sau alături de prietenii şi familiile lor, care îi privesc cu frica în ochi, în timp ce suferinzii dispar încet din lume, bucată cu bucată – oscilaţie cutremurătoare pe axa distrusă a existenţei! Aş fi nebun să mă gândesc la faimă, iar nebunul nu poate găsi o cale de ieşire din problema lui.
Ce satisfacţii poate oferi faima, când exilaţii societăţii se roagă prin camere întunecoase şi reci, pentru o nouă speranţă, o nouă libertate, în timp ce birocraţii transformă arhivele în coridoare infinite de fapte reci?
Peste tot în lume, foametea, crizele şi războaiele fac chefuri demonice, îndopându-se cu trupurile femeilor, ale bebeluşilor lăsaţi să moară de foame, cu trupurile bărbaţilor tineri mărşăluind pe câmpuri, plini de ură şi moarte… Peste tot în lume înfloreşte ura, trupele morţii calcă în picioare crinii…dictatorii fac execuţii în masă, teroriştii produc distrugeri şi moarte, criminalii în serie fac ochi dulci femeilor inocente… avioanele se prăbuşesc unul după altul, uraganele zdrobesc vieţile a milioane de oameni, victimele cutremurelor sunt îngropate, de vii, sub munţi de moloz… autobuze cu copii răsturnate şi cuprinse de flăcări, în timp ce oamenii de ştiinţă se joacă de-a Frankenstein, amestecând misterele muritorilor.
Nu, nu de faimă am nevoie, ci de cu totul altceva!
Faima este un fel de parfum de care unii oameni au abuzat. Mireasma, cât timp durează, este destul de misterioasă, dar dispare repede şi ei vor trăi cu mirosul lor natural, sperând ca acel miros, al lor, să fie plăcut. De obicei nu este aşa, iar atunci ei mai au nevoie de o loţiune, pentru a le acoperi mirosul neplăcut.
Fără îndoială, există şi oameni care nu au nevoie să-şi cosmetizeze faima, care au o faimă naturală, o carismă şi o strălucire naturală. Aceştia sunt suflete superioare, care îi uimesc pe oameni. Nu au nimic de-a face cu înfăţişarea, talentul sau banii. Am cunoscut şi oameni de acest fel!


Deformarea memoriei

Dacă am privi cu ochiul din frunte oamenii de lângă noi, trişti, cu speranţele sfâşiate de îndoieli şi nedreptăţi, neputincioşi, din vina lor sau a altora, mutilaţi fizic, mutilaţi sufleteşte, poate ne-am putea schimba optica despre noi înşine, despre viaţă, despre lumea din jur, ne-am da seama mai lesne unde ne aflăm şi încotro ne îndreptăm.
Filozofia vieţii moderne îşi trage seva din viteza cu care trecem prin lume. Gândim în viteză, mâncăm în viteză, facem sex în viteză, privim un tablou, un apus de soare, un fir de iarbă crescut pe o stâncă, visăm în viteză, trecem în viteză peste nedumeririle şi dezorientările copiilor noştri. Totul - în viteză. Această viteză deformează timpul şi memoria. Timpul poate părea ireal, limitat la principiul vitezei. Cât de subtilă poate fi memoria când lucrurile trec atât de repede? (Şi aşa, memoria este o ceaţă, dar devine mai întunecoasă când intră viteza în acţiune.) Aceste stări torturează şi înfurie mintea, estompează percepţia lucrurilor văzute mai târziu. Pentru ca un lucru să fie văzut, este nevoie de conştiinţă, iar dacă mintea nu stăruie asupra unui lucru sau detaliu nu va vedea nimic după aceea, ci doar propriile sale gânduri şi reacţii. Dar, vai, atâtea rămân, întotdeauna, nevăzute acolo unde este ceva care fascinează mintea şi ochiul!


Realităţi fragmentate

Viaţa trăită în viteză mi se pare lipsită de sens. Prea multe “ghicitori mentale”, prea multe incidente şi nedumeriri, pe care nu stăm să le analizăm, conduc mintea către nemişcare. Lucrurile au nevoie de un răgaz pentru a fi desluşite, dezvelite de întrebările şi de teoriile ascunse. A VEDEA într-o astfel de viaţă este dificil, întrucât este nevoie de răbdare, de concentrare, de liniştea minţii.
Mă întreb dacă viaţa s-ar putea conforma unei limpeziri a fondului şi formei, dacă principiul trăirii interioare nu are cumva nevoie de acea limpezire, pentru a crea un impuls de completare şi vindecare? Mă gândesc la aşa ceva, dar mă gândesc şi la nebunie, la haos, la forfota profană şi la alambicările vieţii moderne, la zgomot, la poluare, la furie, la frustrare, la nevroze, la dorinţe nebuneşti, la vise ciudate, la foamea delirantă şi la bolboroseala celor lipsiţi de iubire, la mişcările nebune ale sufletului, la turbulenţele minţii şi la agitaţia inimii – răzvrătirea din interior – la tiranii şi la democraţiile nedrepte, la urletul celor întemniţaţi în neputinţă…
Mă întreb dacă nu cumva din toate acestea s-ar putea înălţa un nou urlet pentru pace, un nou strigăt după un tărâm original, unde spiritul uman ar putea fi senin şi unde visele bune pot avea semnificaţie. Şi mă gândesc la prezent, când viaţa pare o halucinaţie, când oraşele sunt pline de monstruozităţi, de întrebări fără răspuns, când lucrurile sunt prea complicate şi complexe, iar viaţa tot mai intolerabilă, transformând fiinţele umane în forme ciudate, pe care nu le pot recunoaşte într-o oglindă clară!
Viaţă şi halucinaţie. Realităţi fragmentate. Lucruri parţial văzute şi neînţelese. Dezordinea înţelesurilor, a semnelor şi a prevestirilor
– pierderea credinţei. În universul gol, mintea se învârte în incertitudine şi teroare, iar inima nu mai zăreşte decât un deşert. Viaţă îndopată cu confuzii. Fiecare individ cu ideile lui contradictorii, cu filozofiile, gunoaiele şi nimicniciile lui.

Deformarea idealurilor

De sub apăsarea acestor stratificări poate să nădăjduiască sufletul la claritate, la claritatea sa provincială, la propria apă în care se oglindesc flăcările rugului? Lumea deformează toate idealurile. Poate visa sufletul la propria pace, la cerul lui, imposibil în lume, dar regăsibil înăuntru?
Poate doar înlăuntrul său paradisul poate fi împrospătat, pentru ca sinele uitat să reiasă la suprafaţă, reînnoind viaţa cu scopurile ei.
Înconjurat de aceste fiinţe oropsite, mă întreb unde este făcută prima oară lumea, în interior sau în exterior? Dacă ar trebui refăcută lumea, cu ce trebuie început, cu interiorul sau cu exteriorul? Trebuie prima oară să ne refacem inimile, minţile, gândurile? Sau trebuie să refacem lumea, să o îmbunătăţim, din exterior, cărămidă cu cărămidă, fără a-i da un înţeles lucrării?
Mulţi dintre noi spunem că lumea asta este bolnavă, dar puţini ne întrebăm de unde ar putea începe vindecarea. Ne-am pierdut oare dorinţa de a trăi fără umilinţele răsunătoare, care încercuiesc atât de mult vieţile noastre în suferinţele altor oameni? Lumea pe care o vedem, este lumea făcută de noi, sau cineva a trădat?
Nu am răspuns la aceste întrebări. Ştiu doar, că disperarea, indiferenţa, teroarea, suficienţa, inutilitatea, deşertăciunea, nu se află în cer, nu se găsesc la arbori, animale sau albine. Acestea nu se agaţă de cer, ca o muscă de o bucată de carne, nu cad peste noi ca frunzele toamnei. Ele sunt în noi, privesc lumea prin ochii noştri. Noi le proiectăm în lume, apoi ne cufundăm în apatie, inutilitate şi egoism. Nu mai observăm semnele, mesajele trimise, care sunt menite să ne trezească, să ne amintească cine suntem, să ne călăuzească spre locul iniţierii. Devenim maladia însăşi - condiţia pe care o adăpostim - după care vedem lumea ca pe un duşman, iar pe oamenii ca pe nişte adversari nebuni. Lumea este mai mult sau mai puţin neutră, dar boala din interior o face să arate ca un duşman, coruptă, prăbuşindu-se din măreţie, irecuperabilă, imposibil de a fi vindecată.
Paradoxal, tocmai prin aceste percepţii viaţa devine posibilă, “ca şi cum viul ar fi pe moarte, pe când viul e viu” - poate şi dincolo de moarte. Aceste percepţii ne izolează de natură şi de semeni. Ne auto-exilăm de mai multe ori “din univers şi din omenire, din dragoste şi din viaţă, din trecut şi din prezent, din istorie şi din viitor”. Se pare că nu mai suntem acasă aici, în trupurile noastre, în timp şi în visele noastre. Suntem închişi în altă casă, “în casa oaselor”, sufocaţi de cenuşă.
Exilul se va termina când simţim că oriunde sufletul poate cânta este Casa, iar casa sufletului se află într-un rug care nu trebuie lăsat să se stingă.
Exilul se va termina când vom avea mai mult respect pentru puterile care se află în interior, aşteptând ca ele să fie folosite pentru lucruri obişnuite sau pentru minuni nemuritoare.
Înconjurat de aceşti dezmoşteniţi ai soartei, mă întreb dacă pentru ei exilul se va termina în această lume, sau va continua şi-n moarte. Ceva îmi spune că, pentru ei, fericirea este o noţiune abstractă, ceva ce nu vor simţi şi nu vor înţelege vreodată.

de ion pascal vlad

Eseuri

Stările eului şi ale lumii
-Meditatii si reflectii

de razvan rachieriu


Perspectiva întinsă asupra lumii şi a lucrurilor înconjurătoare, îţi permite să navighezi cu spiritul prin haosul existenţial, în căutarea esenţelor şi a forţei ce organizează şi conduce omul, de la originile creaţiei şi până în prezent.Din păcate, eu percep o lume ce a expirat demult, cu iubirea având termen de garanţie şi care s-a volatilizat în lehamite, în care oamenii au degenerat în bufoni, în marionete cu sentimente artificiale.Sistemul interior al omului este format din elementele manipulării, mitei şi ale falsului.Oricâte ziduri ai pune între tine şi lume, nu poţi scăpa de materialitatea ei ce-ţi dislocă liniştea şi-ţi introduce bestiile obsesiilor şi temerilor în minte, ce a devenit un adăpost al gândurilor preluate de la alţii.
Închizi ochii şi în acalmia întinsă peste toropeală auzi frământarea şi disonanţa lumii de care aparţii şi nu te poţi rupe.
Dincolo de marginile percepţiei noastre fiinţează întunericul ce s-a hrănit cu frica noastră, cu urletul neputinţei şi în el sunt proiectate umbrele zilelor ce arbitrează dezechilibrul dintre viaţă şi moarte, dintre armonie şi dezarmonie, dintre fericire şi suferinţă.
Toţi facem parte din familia lumii, interacţionăm între noi şi ne influenţăm unii pe alţii.
Omul este cel care înnobilează şi populează spaţiile trăirii, căci, fără om, spaţiile şi-ar pierde semnificaţia, ar deveni goale şi moarte.
Ieşi din vâltoarea sinelui orb şi cutreieri o viaţă oarbă, întâlneşti oameni orbi mişcându-se printre lucruri oarbe, oameni ce-şi văd doar amintirile oarbe şi retrăiesc retrospectiv iubirile oarbe.Vrei să dai glas adâncurilor ascunse în tine, dar cuvintele putrezesc uitate nespuse, chiar şi moartea a obosit să fie atentă la greşelile vieţii şi atunci căderea este o soluţie existenţială, dacă n-ai învăţat să râzi pe buzele însângerate ale inimii, iar zilele au căpătat rugină, erodate de tenebre.
Viaţa unui poet se înscrie între poemele prin care zboară idealurile nedeflorate de realitate şi trucul unui sens văzut ca un simulacru în care realitatea se travesteşte în iluzii nocive, iar femeile coboară din ce în ce mai jos către abisurile trădării şi desfrâului, în timp ce bărbaţii urcă din ce în ce mai sus spre un cer carnivor ce le devoră idealurile.
Gândurile sunt entităţi misterioase care suspendă starea dintre vis şi realitate în spaţiul iluziilor din care renasc bucurii îndoielnice şi simulacre de speranţe.Uneori, din cauza agresiunii realităţii asupra ta, cazi într-o stare suspendată între oglinzile sinelui, de contemplare pasivă a obiectelor în zilele în care nu faci nimic, nu fugi spre iluziile zbuciumului ardent, ci preferi să te zideşti cu linişte.Alteori se întâmplă invers, ca visele să agreseze realitatea, ceea ce determină ca destinele să fie legate cu un fir subţire de aţă, care uneşte oamenii între ei prin cuvinte destrămându-se în banalitate, prin speranţe ce oferă iluzii consumate în desuet, în timp ce gândurile şi ideile despart oamenii şi conferă individualitate.
Trăim într-o lume degradantă, în care fluxurile cerebrale emise de oameni se atrag, se resping, se amestecă, într-o interacţiune subtilă şi perceptibilă doar la nivel esoteric, care are efecte atât vindecătoare, cât şi traumatizante.
Eu, plecând de la meditaţie şi introspecţie, încerc să-mi cunosc amalgamul de stări personale contradictorii şi, extrapolând, să intuiesc stările umanităţii, fiindcă toţi suntem creaţi din aceeaşi materie.Un crez personal este să intuiesc stările naturii şi ale lucrurilor înconjurătoare, stările vieţii şi ale morţii, doar aşa pot primi paşaport către transcendent.

Autor incert

Mi-am luat catel

Mi-am luat căţel.
Treizeci de centimetri lungime cu tot cu bot pe zece centimetri lăţime cu tot cu blană, trebuiau musai să poarte un nume, astfel încât organizaţia de tineret, aripa cu şi fără tuleie a început să testeze cu frenezie antipatiile şi simpatiile momentului: Powerul Albastru, Shrek, Yu-ghi-loi, Ronaldinho, Zucchero, Beckham, până la Sadam Hussein rămânând doar un pas anemic.
Jumătate de săptămână a fost strigat Power Puff, cealaltă jumătate, Becali.
După privirea uşor încrucişată, mi-am dat seama că bietul căţeluş începuse însă, să-şi pună grave probleme de identitate, drept pentru care am hotărât să aleg nănaşul după criterii mai practice. De exemplu:
Cine strânge băltuţele gălbui, pişăcite de blănos peste tot?!?
Întrebarea a ridicat brainstorming-ul din mijlocul casei, reducând drastic numărul de candidaţi astfel încât, am rămas să mă privesc în albul ochilor şi cerul gurii, doar eu şi el.
- Luş von Pluş, fie numele tău, piticanie ochioasă, am decretat în deplin acord cu mine însumi, atingându-l oficios pe şale cu ştergarul de bucătărie.
După botez, am trecut în regim de urgenţă la o porţiune mai sensibiloasă cum ar fi, ce-ar fi să facem pipi într-un singur loc?
Sistemul recompenselor a funcţionat ireproşabil astfel încât Luş de von Pluş sare acum în cutia cu nisip de cinsprezece ori într-o singură oră.
- Hmm, mă prinde un mormăit. Măria Ta, puiul pădurii, trebuşoara asta miroase a înşelăciune... Mi se pare mie sau tu ai început să te joci cu ţara-n bunghi? îl iscodesc curioasă pe sub sprîncene.
- Lasă-l, mami că are cisteină de aia. Ţii minte când mamaia dormea în baie ca să nu mai piardă timp pe drum?- intervine ecologistul familiei, deghizat ad-hoc în avocat de căţel minor.
Interpunerea mă destabilizează uşor dar ripostez fluturînd cartonaşul galben.
- La următoare abatere, Luş dragă, îţi dau una de te alegi şi cu prostată. N-ai decît să faci şi roata din stând pe loc, de la mine nu mai vezi nici un biscuite! Clar???
Aceasta a fost poziţia mea. Voiam să mă conturez în mintea Luşului ca un adult responsabil pe care se poate baza, dar care, nu se lasă intimidat.
A urmat poziţia lui. Crăcănat din stând pe burtă tocmai pe covoraşul în tonuri bombon pe care nici unul din membrii bipezi ai casei nu îndrăzneşte să calce.
Am resimţit josnica lovitură drept în zona inimii. Răzbunarea creşte în mine precum leuşteanul. La umbră.
Sun la serviciu şi anunţ că m-am procopsit c-o inundaţie.
Înşfac punga cu biscuiţi în formă de oase şi circul începe.
Ţup- sare Luş în cutia cu nisip, ţup- eu cu biscuitele. După două ore deşi ritmul pare oarecum încetinit ne aflam în aceeaşi fază. N-am nici o şansă. Piticania deţine informaţii avansate despre controlul vezicii urinare. Fiecare săritură se concretizează cu o picătură minusculă de lichid pe nisip.
A venit momentul să opresc recompensarea, îmi şopeşte din adâncurile fiinţei, modulul ancestral al intuiţiei materne.
Deci, Luş sare- ţup, eu mă prefac că n-am notat evenimentul.
Îl simt uşor dezorientat dar se repliază mai repede decât m-aş fi aşteptat. Se îndreaptă în pas săltăreţ spre covor. Ia poziţia crăcănat şi mă priveşte direct în ochi cu impertinenţă.
Deşi hotărâsem să nu port negocieri cu teroriştii ameninţarea e mult prea directă să o mai pot evita.
Reacţionez exact aşa cum se aştepta, scot biscuitele. Îşi adună crăcănatele rapid şi îl înşfacă scuturînd din coadă de sus în jos ceea ce evident înseamnă: sâc-sâc!
Şezi niţel! Care pe care educă aici? Dau să mă enervez flocosul însă simte şi bagă la înaintare feţişoara de orfan năpăstuit. Mă topesc pe dinăuntru ca un bulgăre de zăpadă pus la prăjit.
Mi se dublează tensiunea emoţională. Mă apuc să-i rod biscuiţii cu osişoare. Lasă, să vadă şi el ce e ăla stres!
Se pune pe lătrat, eu încep să urlu. Urlă el, latru eu.
...................................................................................
Am pierdut noţiunea timpului ca de altfel şi alte noţiuni. N-am mai făcut pipi de mult.
Soţul meu ne-a găsit cu burţile în sus pe covoraşul bombon. Îşi închipuie că m-am împiedicat şi am căzut în cap.
Dau din coadă. Sunt perfect sănătoasă, n-ai de ce să-ţi faci griji, dragule!
Când am început să latru, a luat căţelul şi au plecat la plimbare de teamă să nu-i induc concepţii greşite despre comportamentul uman.
Timpul avea să dovedească că nu avea dreptate.
În următoarele luni...

În următoarele luni, Luş ne-a demonstrat că şi comportamentul uman poate fi îmbogăţit cu diverse adaosuri, nuanţe şi posturi.
Într-o primă etapă ne-a convins de inutilitatea folosirii şosetelor.
Formula „Mami, n-am şosete!”, a înlocuit de mult, plictisitorul „Bună dimineaţa!”, aşa că nu reacţionez alarmist. Mă îndrept binişor spre sertarul de unde extrag cele patru perechi zilnice. Cu o marjă de eroare desperecheată acolo ar fi trebuit să-şi tragă sufletul cel puţin treizeci. Acum însă, sertarul îmi zâmbeşte ştirb precum un bătrân fără proteză.
Scot trompeta, sun alarma, începem căutările. După numai jumătate de oră îmi conving jupânul că n-are rost să scoată duşumeaua, e mai eficient să cumpărăm alte şosete.
Brusc, pe cel mare, îl păleşte violent o idee. Ia piticania, o teleportează lângă sertar şi-i comandă serios:
- Luş, ia urma, bătrâne!
- Măi, tu te crezi, Pistruiatul? Banditul ăsta nu-şi poate lua nici urma la coadă...
Alex, însă, nu se desparte de idee aşa uşor că doar e a lui, nu, şi tot a lui e desperecheata mirositoare pe care o flutură pe sub nasul Luşului drept probă de lucru.
Spre uimirea mea, flocosul îşi intră în rol. Apucă oarecum delicat şoseta şi pleacă crăcănat de importanţa momentului.
Opt perechi de ochi nici nu indrăznesc să bată din pleoape. Piticania, cu nasul în bătaia vântului îşi reperează cuibul unde, încearcă să ghimbosească sub perniţa ultima mărturie arheologică.
Începem să râdem relaxaţi, iată, extratereştri n-au nici un amestec, toate şosetele sunt aici, ai văzut, ce chestie, drăgălaşul ei lasă, pfui, asta este, de acum o să ştim unde le căutăm, măi piticanie vin’ la mama, he he he...
În acea zi friguroasă, învelitorile de picioare nu ne-au folosit cine ştie ce. Perforaţiile aplicate artistic în zona degetelor ne-au făcut să apreciem cum trebuie zonele fără model.
Perioada următoare, câteva nopţi la rând, m-am visat făcând pluta pe o apă mare şi murdară. Cine nu ştie că asta nu e un semn bun?
Toată lumea în afară de von Pluşen, năpârcă de culoare maronie pe care am adăpostit-o cu atâta dragoste în sânul familial. Băgând de seamă că nu ajunge la noile şosete de sub perna fiecăruia, acest James Bond cu coadă, a găsit metoda de a deschide uşa cămării cu încălţăminte.
O altă dimineaţă obosită, avea să ne pună în faţa unui peisaj de-a dreptul traumatizant. Unele fără vârfuri, altele fără ştaifuri, de la uşa dormitoarelor şi până la ieşirea principală erau aliniate aproape simetric, încălţările, de care ne foloseam zilnic în scopuri mergătoare .
Altfel nu mi-a venit decât să-l muşc de ureche. Cu ciudă. El, m-a muşcat de nas. Cu poftă.
Notez în treacăt scorul egal, în timp ce îmi aşez un plasture pe buricul nasului.
Dau să scot coada de la mătură pentru următoarea rundă, dar, avocatul ecologist îmi citeşte în pupile intenţia de homicid canin şi se interpune pe ring.
- Mami, a spus maestra că, ar trebui să stăm atenţi cu acest câine. El, protestează aşa! Înţelegi? Ăsta e un protest...
- Foarte bine, isteţule, mârâi printre canini. Atunci, vino să-ţi leg bine protestele alea de picioare şi treci la şcoală!
- Păi, cum o să le legi, se arată curios. Nu mai au nici şireturi măcar...
Las observaţia să zburde unde vrea ea, nu-mi mai bat capul pentru că deja e o zonă suprasolicitată.
Ies pe balcon să caut oxigen. Mestec trei ţigări şi reacţionez cu sughiţuri la trecerea celor doi oropsiţi minori în drum spre şcoală.
Bocancii de sport, cu vîrfuri şi crampoane metalice a flăcăului mare, au scăpat neatinşi, aşa încît, boca-boca şi tropa-tropa, pe asfalt, reuşeşte să-l tracteze şi pe cel mic, care, din cînd în când mai scapă câte o bucată de pantof.
Uşurată că tineretul e pe cale să se implementeze în procesul educativ de fiecare zi, cu papuci sau fără, mă retrag în vastele apartamente.
Cotrobăi în cutii după încălţămintea de vară şi-mi încalţ jupânul cu o pereche de pantofi lejeri, cu găurele. La cele zero grade de afară sunt numai potriviţi pentru stimularea circulaţiei sanguine.
În timp ce-mi ataşez sandalele cu breteluţe portocalii la palton, trec în revistă toate modalităţile de tortură aplicate de pe timpul Inchiziţiei până în prezent, bifez vreo două, dar înainte de a trece la represalii hotărăsc că e mai bine să aflu părerea unui expert.
Este Luş von Pluş, responsabil sau nu de acţiunile sale? La întrebarea aceasta, ar trebui să-mi răspundă dott. Domenico, veterinarul din colţul străzii, care...

Smulg o programare la veterinarul din colţul străzii pentru unsprezece dou'şopt punct fix, după două mâţe leşinate, o ţestoasă care refuză să iasă din carapace şi un şobolan alburiu cu probleme de alimentaţie.
Luș, tremurând delicat din cauza vecinătăţii selecte, întinde botul spre cuşca şobolanului anorexic, pe care stăpâna îl tot îmbie cu un morcov cu aromă de prosciutto cotto, aia crudă îi provoacă arsuri, după cum suntem informaţi politicos.
N-apuc s-o întreb cum şi-a dat seama de chestia asta că pe uşă intră un buldog englez.
Von Pluş, tinerel fiind, rămâne stupefiat, modelul ăsta de câine nu şi-a închipuit că există.
Când mirosul îi certifică că acordeonul cu patru labe e un câine şi încă unul uriaş, încearcă disperat să-şi facă loc lângă Giovanni Anemicus.
Tragedia sare peste actele preliminare direct la deznodământ pentru că Giovanni, egoist, nu vrea să împartă cuşca lui de şobolan cu fiţe, aşa că sare între urechile lui Luş ca pe trambulină zburând economic şi fără escală sub botul buldogului.
Acesta fără ca măcar să clipească trece şobolanul în meniul de deplasare, înghiţindu-l pe nemestecate.
Stăpâna lui Giovanni ţipă scurt, stăpânul buldogului ţipă lung, mâţele îşi revin din plictiseală scuipîndu-se între ele, Luș dezorientat de corul atonal sare în decolteul meu ca-n piscină.
Veterinarul îşi face apariţia în peisaj așeazând calm tablourile pe pereţi, revistele pe etajeră, trage buldogul de limbă sperând probabil să afle veşti de la Giovanni, ne explică apoi că lanţul trofic e aşa cum e din cauza schimbărilor climaterice, aţi văzut şi dvs că pinguinii au plecat în Brazilia, am văzut, confirmă şi buldogul atent la mişcările lui Luş din decolteu, aşa şi, acest biet polifag a încurcat verigile, de fapt a făcut ce a crezut el că e mai bine cu veriga slabă Giovanni, fie-i trecerea uşoară, era mic şi nefolositor... nu plângeţi, signora, ca verigă ziceam...
E clar că încearcă să se caţare pe oglindă, stăpâna răposatului plânge răscolitor. Veterinarul îşi oferă galant umărul şi explicaţiile, destul de plăpânde amândouă.
Sala de aşteptare se goleşte într-o atmosferă pioasă în care eu nu mă bag pentru că mă simt total incompatibilă cu orice model de şobolan.
Deci, profit de pauză să-l liniştesc pe Luș, în româneşte:
- Vezi, BubiLuşule, dacă mai rozi papuci nu-ţi mai fac programare la nenea doctoru' ci la căţelul ăla flauşat, ai de grijă!
Fraza rostită printre canini are efectul scontat aşa încât Luş îşi trage şi coada în culcuşul cald al decolteului meu tremurând ca o piftie.
Doctorul, intrigat de deschizătura tremurândă a decolteului, abandonează stăpâna de şobolan răposat şi se oferă să-l pescuiască de acolo. Luş confundându-l probabil cu buldogul îi face loc, ieşind încetişor prin partea opusă.
Până să mă lămuresc care- pe unde iese-intră rămân cu doctorul pe post de mărţişor. Poziţia nu-mi oferă niciun avantaj palpabil aşa că apuc Luşul de coadă şi doctorul de guler restaurând ordinea.
Iese zâmbindu-mi prietenos şi-mi spune că flocosul meu după experienţa traumatizantă prin care a trecut ar avea nevoie de un psiholog.
Mă agăţ cu nădejde de zâmbetul lui şi încep să-i povestesc tărăşenia cu pantofii perforaţi. mărturisindu-i că înainte să trag piticania pe roată, am simţit nevoia să aflu de la el dacă aceasta ar fi soluţia potrivită mai ales că aici, în patria de adopţie, pot găsi doar roţi de bicicletă.
Sigur- sigur, răspunde bălăcindu-se în acelaşi zâmbet, plimbările cu bicicleta îi dezvoltă musculatura picioarelor, de ce nu, să ştiţi însă rădăcina problemei e lipsa mamei sale pe care se vede nu reuşiţi să o substituiţi .
Îi cîntaţi? mă întreabă pe neaşteptate, privindu-mă atât de direct în albul ochilor încît mi-e teamă să şi clipesc.
Zic „nu” cu o mişcare repezită a capului, hipnotizată de neputinţa de a-mi desprinde irişii din interogatoriu.
Asta e, zvîrle bucuros soluţia sub nasul meu, trebuie să-i cântaţi înainte de culcare, încetişor: hau-hau-hauuu, hau- hau-hauuu...
Luşul îşi ciuleşte urechile urmărind încruntat scheunatul doctorului, ceva îmi spune că începe să se simtă depăşit de situaţie. Scheaună încetişor şi se trînteşte la mine în poală oftând cu năduf.
Vedeţi, mă întreabă doctorul interpretând greşit poziţia adoptată de piticanie, s-a liniştit imediat. Avem şi un deodorant cu miros de mamă dacă doriţi să-l încercaţi. Treizeci de euro. Şi casete cu hau-hau. Cinci euro, îngână încetişor cu privirea pierdută undeva pe perete.
Îi zâmbesc printre dinţi prietenos şi nu-i spun dar sunt absolut convinsă că el ar avea mai multă nevoie de un psiholog decât şosetarul adormit la mine în braţe.
Teribil de ciudat doctorul ăsta, soro, bîrfesc cu Luş între patru urechi, imediat ce reuşim să ne vedem teferi şi nevătămaţi pe drumul spre casă.
Şi zi aşa, mirosul de mamă şi urlatul la poartă nouă... Hmm...
Cu care vrei să încep, nefericitule?